Elisabeta Lipă a fost invitata lui Adrian Artene la podcastul ALTCEVA care a fost difuzat sâmbătă, 19 noiembrie, de la ora 19:00. Fosta mare canotoare a vorbit și despre revenirea sa în țară de la Olimpiada din 1984, competiție la care a obținut medalia de aur în proba de dublu vâsle.
La întoarcerea în România, de la JO din Los Angeles, medaliații ar fi trebuit să fie primiți de Nicolae Ceaușescu, fostul dictator comunist.
Lipă a obținut cinci medalii de aur, două de argint și una de bronz la șase Olimpiade. Elisabeta Lipă a debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California.
Elisabeta Lipă a fost de 25 ori campioană a României, este maestră emerită a sportului și din 2009 conduce Federația Română de Canotaj.
La data de 1 decembrie 2004, comisarul șef de poliție Elisabeta Lipă a fost înaintat la gradul de chestor de poliție, echivalent cu cel de general.
„Nu ne-a primit (n.red. Nicolae Ceaușescu). Am fost anunțați, după ce ne-am întors de la Jocurile Olimpice, trebuia să defilăm pe 23 august. Am stat în cantoment, în 23 august, pe Lia Manoliu de acum, și a zis că ne primește, dar până la urmă nu ne-a primit”, a spus Elisabeta Lipă, invitată la podcastul ALTCEVA.
Apoi, a continuat: „Răsplata pentru Jocurile Olimpice…știm cu toții că o Dacie pe timpurile acelea costa 70.000 de lei. Noi am fost răsplătiți pentru titlul olimpic cu un sfert de Dacie”. Dar, au existat și alte avantaje pentru un campion olimpic în timpul regimului comunist: „Aveam avantaje… atunci puteai primi o mașină, puteai primi o casă fără să o plătești”.
Urmărește interviul integral cu Elisabeta Lipă doar pe canalul de YouTube Altceva cu Adrian Artene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER